Documentele de arhivă din paginile următoare sînt o mică parte a fondurilor existente în arhivele românești. Documentele reproduse provin din arhivele CNSAS și SRI.
Aceste pagini îi dezvăluie cititorului aspecte ignorate din profilul «personajului» contradictoriu care a fost Emil Cioran și fundalul istoric pe care el a evoluat.
Dosarul său a fost deschis în 1954, la 14 ianuarie. E greu de imaginat însă că zece ani, după 1944, cînd Armata Roșie ocupa România, a fost uitat de autoritățile comuniste. În 1948, fratele lui, Aurel Cioran, a fost arestat, judecat și condamnat la șapte ani de detenție «pentru activități legionare». Și sora sa a fost arestată și deportată la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Există în dosar, începînd cu 1951, mai multe rapoarte referitoare la «fugarul de la Paris» și, de asemenea, copii ale scrisorilor trimise părinților săi. Scrisori banale, de altfel, unde anunța trimiterea unor colete cu haine și medicamente, în plus dădea vești despre el.
În 1954, Securitatea din Sibiu a deschis pentru Emil Cioran un dosar de «urmărire locală» (U.L.). Un an mai tîrziu, la 16 august 1955, din «urmărit local» devine «urmărit pe țară» (U.T.): «Republica Populară Romînă, Ministerul Afacerilor Interne. Strict secret. Direcția Regiunii Brașov, Serviciul Raionului Sibiu. Nr. 2808, Dosar de urmărire pe țară privind pe ’Ciobanu’ [nume codificat pentru scriitor]». Data este foarte apropiată de momentul eliberării din închisoare a lui Aurel Cioran. De acum, agenții care lucrau în Occident încep să fie dirijați spre Paris, avîndu-l pe Cioran printre țintele prioritare. În țară, familia sa este strict supravegheată, la fel și prietenii. La 1 martie 1960, a fost judecat la Tribunalul Militar din București cel mai mare proces politic intentat unor intelectuali. Printre cei 23 de acuzați se aflau cîțiva prieteni ai lui Emil Cioran: Constantin Noica, Arșavir Acterian, Marietta Sadova, ex-legionari. Și alți acuzați erau foști legionari, fără să fi fost în contact cu Cioran. Dar, în boxă, compar și persoane cu vederi opuse (Alexandru Paleologu, N. Steinhardt, Dinu Pillat, Vladimir Streinu, Theodor Enescu etc.).
Toți au fost condamnați la termene grele de închisoare, între 6 și 25 de ani. Vinovăția lor era cu totul imaginară. Unul dintre principalele capete de acuzare a fost corespondența purtată de Cioran cu persoane din țară.
Probabil cea mai spectaculoasă informație apărută din cercetarea dosarelor pe care Securitatea română i le-a alcătuit lui Emil Cioran (sub trei nume: «Ciobanu», «Chiru», «Ene») este că interesul «informativ» față de el nu a scăzut nici după căderea lui Ceaușescu. Autoritățile «revoluționare», masiv controlate de vechile structuri ale Securității, nu au încetat să se ocupe de el. Dezmembrarea oficială a Securității, la sfîrșitul anului 1989, nu a produs nici un efect.