Una dintre cele mai nocive și mai analizate emoții în cabinetul de psihoterapie, rușinea nu are o singură formă de exprimare. Ea nu apare izolat, ci e parte componentă a unui melanj de timiditate, anxietate, nesiguranță, frică, umilință, dar nu numai. De cele mai multe ori, este un sentiment dureros și sensibil, despre care preferăm să nu vorbim, generând astfel tăcerea și retragerea în sine până la paralizie. Sărăcia, manipularea, cerșetoria, statutul de asistat social, abuzurile și umilințele alterează identitatea și modul în care individul se raportează la comunitatea de care aparține. Astfel, nu este doar legitim, ci și necesar să-i înțelegem mai bine originea și modul în care evoluează, sentimentul de rușine definind într-o măsură foarte mare relațiile sociale și fiind strâns legat de stima de sine.

Vincent de Gaulejac sparge cercul tăcerii, oferindu-ne instrumentele prin care să înțelegem mai bine multiplele fațete ale rușinii și ne arată că în spatele acesteia se ascund comori de iubire, sensibilitate și umanitate, care nu reușesc să se exprime. A înțelege, a asculta și a vorbi despre rușine înseamnă a ne elibera de o parte din suferința pe care o provoacă.