Smaranda Gheorghiu, scriitoare si militanta pe taram social-cultural, s-a bucurat de o larga popularitate in timpul vietii – la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea –, contemporanii apreciindu-i activitatea multilaterala, originalitatea si indrazneala unor idei, a unor atitudini si fapte. Mai tarziu, dupa ce au fost depasite vechile mentalitati, impotriva carora ea a luptat neobosita, generatiile tinere nu au mai avut termenii de referinta necesari pentru a-i intelege si a-i evalua corect realizarile, harnica precursoare impartasind soarta multora dintre modestii deschizatori de drumuri din cultura nationala sau internationala – pionieri ale caror chipuri s-au estompat treptat in negura vremii.
Numele sau a ramas, totusi, inscris in istoria mai multor domenii de activitate: invatamant, gazetarie, miscarea feminista, activism cultural s.a. Intre acestea, literatura de calatorie ocupa un loc central. Si aceasta, pentru ca Smara – cum avea sa-i spuna Mihai Eminescu, sub obladuirea caruia tanara scriitoare-calatoare a debutat in publicistica si in viata social-obsteasca – s-a afirmat, in primul rand, ca un peregrin de mare anvergura. Descoperindu-si de timpuriu vocatia, cultivata si de un mediu familial propice, Smaranda Gheorghiu a subordonat toate celelalte misiuni pe care le-a asumat, cu mult curaj si hotarare, actului calatoriei.

Petre Gheorghe Barlea