Carcinomul hepatocelular (HCC) este de obicei diagnosticat tardiv din doua motive: absenta simptomelor la pacientii cu boala precoce si reticenta unor clinicieni de a asigura urmarirea pacientilor cu risc crescut de a dezvolta HCC. Iata de ce sunt necesare dezbateri cu privire la beneficiile supravegherii in randul persoanelor cu risc ridicat. Se estimeaza ca, in tarile occidentale, mai putin de o treime dintre pacientii cu ciroza sunt supusi urmaririi active pentru depistarea HCC. Asa se explica de ce multi pacienti, la momentul diagnosticarii hepatocarcinomului, se afla in stadiu evolutiv avansat. Un alt aspect al cauzelor severitatii acestei forme de carcinom il reprezinta diagnosticul HCC, care poate fi dificil, necesitand adesea utilizarea uneia sau mai multor modalitati imagistice. Scopul diagnosticului precoce, cu potential curabil, este de a detecta tumorile atunci cand acestea au o dimensiune ≤2 cm, astfel incat sa fie disponibila intreaga gama de optiuni de tratament. Rata de supravietuire la cinci ani pentru pacientii ale caror tumori sunt detectate intr-un stadiu incipient si care primesc tratament depaseste 70%. Diagnosticul tardiv al carcinomului hepatocelular in cursul evolutiei afectiunilor primare hepatice este responsabil de o rata mica de supravietuire: de numai 6 pana la 20 de luni, ceea ce-i confera gravitate crescuta, cu risc crescut de mortalitate.