Nicolae Stoicescu încearcă reconstituirea reală a personalităţii acestui domnitor, atât de controversat prezentată în literatura ştiinţifică, ca şi în cea beletristică. Cu o răbdare de benedictin, Nicolae Stoicescu a reexaminat izvoarele istorice, le-a confruntat între ele şi şi-a putut da seama, pe baza analizei lor critice, de fondul de adevăr pe care-l cuprind, ca şi de adaosurile subiective. Înlăturând cu grijă stratul fals de informaţii ce denatura chipul domnitorului şi acţiunile lui, autorul lucrării de faţă ni-l redă pe Ţepeş ca pe un conducător de stat al epocii lui, în tot ce a avut ea măreţ, dar şi reprobabil. Raţiunea de stat i-a dictat acţiunile, iar mijloacele folosite au fost cele ale vremii. Situaţia din ţară şi poziţia ei internaţională cereau măsuri hotărâte şi urgente. Mai uşor de observat decât înţelegerea mobilului măsurilor întreprinse de domn şi a efectului acestora pentru viitorul ţării, asprimea manifestată de domn a dat naştere la o mulţime de speculaţii literaro-fantastice. Ele n-au păstrat de la domnul român decât numele, luat de la tatăl său, „Dracula”, nume căruia i-au asociat cele mai incredibile poveşti. Cartea lui N. Stoicescu nu are nimic ocazional. Bogăţia faptelor prezentate, logica prezentării lor, sobrietatea de stil îl câştigă pe cititor şi îl asociază anchetei întreprinse în vederea luminării adevărului despre Ţepeş. Dându-se la o parte mitul, apare în toată grandoarea figura lui Ţepeş, despre care nu poate fi rostit un elogiu mai mare decât acela pe care Chalcocondil l-a pus în gura lui Mahomed al II-lea „că nu poate să ia ţara unui bărbat care face lucruri aşa de mari şi mai presus de fire ştie să se folosească aşa de domnia şi supuşii lui”.

Prof. Ștefan Ștefănescu