Aflata la al doilea volum de versuri, poeta Ada Nan se imputernicește și ne face o confesiune: „știu cine este Dumnezeu …patimi …și ingeri”. Un nou volum imparțit in doua parți distincte. O parte in care poeta se desfașoara pasional, feminin, la superlativ in relație cu iubirea prezenta, pierduta, tradata, crescanda și in toate formele ei. Și o a doua parte in care se stabilește o relație cu divinul, fie ca este Divinul canonic, fie ca e cel interior.

O femeie care se plaseaza curajos intre iubire carnala și iubire divina este „o femeie care alearga cu lupii”, dupa cum apare in imagistica scriitoarei Clarissa Pinkola Estés. Vorbim despre femeia care iși descopera salbaticia arhetipala, dar dezvolta și cunoaștere divina, așa cum promite sa faca Ada Nan inca din „Confesiunile” ce deschid volumul. Ce sa fie aceste versuri? „Indrazneala, inconștiența sau blasfemie?” se intreaba creatoarea insași, lasand raspunsul la alegerea cititorului, deja intrigat de aceasta provocare.

Dumnezeul din creația Adei Nan este unul ce deschide inima, ajuta la descoperirea samanței divine din sufletul fiecaruia dintre noi. Cu toate acestea, poeta se și ia de piept cu Dumnezeu, intrebandu-l ceea ce atația ne ferim sa-L intrebam: „De ce?”, „De ce, Doamne, (…) ne mor oamenii buni?” Fara sa ofere neaparat un raspuns, poezia „Oda celor care se duc” infațișeaza viața ca o „legare in lanțuri”, fiindca doar astfel „pasarile albe” plutinde pot fi metaforic asemuite „sufletul(ui) oamenilor buni/ Dezlegate de lanțuri…”.

Amin! Aproape simt sa spun citind aceste versuri. Și in incheiere simt intenția exprimata inca din „Confesiuni“: „Sa va fie aceasta carte un refugiu, o alinare, o inspirație, un dar!“ Incantatoare, versificația Adei Nan este voluptoasa, articulata, eminamente feminina, vibrand de pasiune și atunci cand exprima plictis, durere, apatie.

Cartea este imbogațita cu 16 ilustrații color, care delimiteaza cele doua parți distincte intr‑o secțiune speciala, in care „patimile” și „ingerii” se intrepatrund și se insinueaza in sufletul cititorului și vizual, nu numai (con)textual. Și, pentru a sublinia opoziția parților care compun volumul de fața și, totodata, continuitatea ideilor, cartea beneficiaza de o coperta dubla, cate una pentru fiecare secțiune, tonurile pastelate ale „ingerilor” contrastand cu roșul violent și negrul „patimilor”.