Poezia lui Augustin Jianu nu este un mod de a se exprima, ci un mod de a trăi. Este o continuare a existenței mundane în planul aulic al liricii. A fost dintotdeuna un visător pasionat de tot și de toate. A visat inginerește și a visat literar. Reveriile sale din volumul de față ne arată un spirit poetic cultivat care își retrăiește viața în vibrații lirice. Scrie o poezie școlită, pornită târziu. A făcut lucrurile temeinic. A lăsat în urmă închis definitiv proiectul de altitudine pe care l-a edificat în cele inginerești și și-a investit în poezie talentul, venind dinspre tatăl său, omul de cultură Haralambie Jianu. Poetul sensibil apare ca spirit liric ce orânduiește cuvintele, lucrurile, sentimentele, existența, neliniștile metafizice și interogațiile în inscripții poetice. Poemele sale sunt tablouri de pus pe perete. Versuri memorabile luminează cadrele de viață ale acestora, așa încât ți se pare că și tu ca lector ai fost acolo când s-au scris, ai fost acolo când s-au trăit. Viața merge mai departe, to-tuși poezia i-o ia cumva înainte. La Augustin Jianu nu numai viața ener-gizează poezia, ci deja lirica deschide de dincolo uși somptuoase existenței.

Ștefan Vlăduțescu