Lucrarea de față este, în primul rând, rodul împărtășirii unei experiențe personale în ceea ce privește viața creștină în ansamblul ei, dar și în punctele ei specifice, fundamentale: rugăciunea, pocăința, ascultarea, nevoința și tot ceea ce ține de sfințenia vieții. Starețul Iosif Vatopedinul, ucenic al Sfântului Iosif Isihastul, marele Părinte contemporan cu viețuire neptic-filocalică, ne face părtași la o cultură duhovnicească specific athonită, o cultură isihastă actuală ce oferă răspunsuri pentru omul contemporan.

Modul prezenței harului la începători este bucuria duhovnicească sau lacrimile liniștite și aducătoare de bucurie, sau o frică liniștită care izvorăște din amintirea păcatelor pentru sporirea plânsului și tânguirii. Progresiv, harul devine simțirea iubirii lui Hristos, încât dispare cu desăvârșire înălțarea minții și se înfierbântă inima în dragostea lui Dumnezeu într-atât, încât socotește că nu va putea suporta mai mult. Alteori, iarăși, se gândește și vrea să rămână pentru totdeauna în starea în care se găsește și să nu caute să vadă sau să audă nimic altceva. Toate acestea și multe alte felurite chipuri ale percepției și mângâierii harului sunt introductive pentru cei care se străduiesc să spună și să țină rugăciunea minții, atât cât depinde de ei și cât le stă în putere. Până în acest punct, care este atât de simplu, socotesc că fiecare suflet care a fost botezat și petrece în mod ortodox poate să pună în aplicare și se află în această bucurie duhovnicească, având, în același timp, și dumnezeiescul acoperământ, și ajutor în toate faptele și lucrările lui.

Gheronda Iosif Vatopedinul