“Cu o superbă stăpânire a subiectelor, într-un limbaj în același timp accesibil și suplu, Ciprian Mihali realizează o incitantă introducere în filosofia socială cu teme de interes pentru societatea românească de azi. Autorul ne poartă, prin spațiul construit (fizic) de arhitecți și (conceptual) de filosofi, de la biopolitică și reprezentanți emblematici ai filosofiei franceze contemporane (Foucault, Lyotard, Derrida, Nancy) la precaritatea condiției umane individuale, de la suveranitate la drepturile omului, culminând cu reconfigurarea filosofiei sociale în epoca digitală.

Prin argumentări alerte, incisive și nu de puține ori polemice, Om precar, om suveran te somează să iei atitudine, să ieși din mediul ‹‹călduț›› al unor poziții neutre care ajung să pactizeze cu poziții precare moral. Tocmai de aceea, se prea poate să nu fii de acord întotdeauna cu ‹‹diagnosticele›› puse de Mihali sau cu răspunsurile sale. Dar tocmai atunci demersul filosofic și-a atins scopul. Lucrarea sa ne face să gândim sensurile vieții cotidiene și ne ajută să ne (și să le) înțelegem mai bine. Este țelul la care poate să aspire, onest și lucid, o foarte bună carte de filosofie. ” Mircea Dumitru

“M-am întrebat adesea cum se împacă, în aceeași persoană, patosul intelectualului public Ciprian Mihali, capabil să producă, dintr-o suflare, un lung text, impecabil redactat și argumentat, despre controversa fierbinte a zilei, cu acribia cercetătorului și traducătorului Ciprian Mihali, cântărind cu răbdare infinită fiecare virgulă dintr-un text academic publicat. Volumul de față nu doar că sintetizează parcursul intelectual de până acum al filosofului clujean și deschide domenii noi, dar reprezintă cel mai bun răspuns la întrebarea: Pentru ce să mai scriem în era digitală? Pur și simplu, pentru a ne salva pe noi înșine, în timp ce ne ajutăm semenii să gândească pe cont propriu, să iasă din bule, să-și depășească prejudecățile.” Cristian Iftode

„Debarasați cum suntem de iluzia iluministă că lumina cunoașterii va reuși în timp să risipească tenebrele ignoranței, putem constata azi fără multă dificultate că explozia informațională și supraabundența surselor de informare s-au însoțit pretutindeni de o răspândire nemaivăzută a necunoașterii și a ignoranței. Și nu e vorba doar de o răspândire a ignoranței, ci și de o structurare a ei în arhipelaguri, rețele, comunități și modalități de acțiune publică. Acestei structurări cercetătorii îi spun astăzi „ingnoranță voluntară” (willful ignorance, ignorance volontaire), care se referă la ignoranța cuplată cu decizia de a rămâne ignorant, dar și cu credința fermă, incontestabilă, în propriul adevăr cu adevărat unic. Ciprian Mihali