Un testament târziu dezvăluie un roman istoric incendiar despre o dramă a anilor de după război, atunci când instaurarea comunismului nu a fost doar o simplă răsturnare socială, ci o continuă amalgamare de destine şi tragedii. În oglinda timpului, istoria locului se dezvăluie ca o tornadă de realism politic şi social, unde destine se prăbuşesc, dispar sau se transformă. „Sfârşitul unei lumi e doar începutul alteia.” Lumea de după război se schimbă invariabil spre bine sau rău, o schimbare care deraiază iremediabil vieţi, vise şi aspiraţii. Noua lege de expropiere a caselor creează realităţi perfide, ilustrate de permutări sociale şi o inversare a valorilor sociale. Anchetele de la Securitate sunt doar zgomotul unor schimbări profunde care au definit un om nou: homo muncitorescus. Tragedia Matildei şi a lui Iorgu sunt doar un preţ care trebuie plătit pentru legitimizarea noii realităţi.

Dr. Mirela VERNESCU, Muzeul Brăilei „Carol I”

În semi-întunericul de afară, dungile negre de fum păreau şi mai închise. Un geam explodă, aruncând cioburi într-o parte şi alta. Flăcări dansând în jerbe de culori aprinse luminau strada. Oameni impacientaţi începuseră să îşi facă apariţia pe stradă. Ardea casa. Ardea şi timpul. Timpul acela întors în urmă cu jumătate de secol, acolo unde totul încremenise pentru ea şi pentru toţi ceilalţi care încercaseră să îi scape. Pe rugul timpului, istoria ardea toate luminile pământului într-o singură sclipire de singurătate. Ardea blestemul pământului.