Anton Marţian balansează abil între literatură autobiografică şi eseu. Fără ezitările unui debutant, scrisul volumului Trezeşte-te, băiatul meu! curge lin, într-un soi de simfonie literară care aşază în centru un leitmotiv, o temă recurentă: Dunărea brăileană sau… Brăila dunăreană.
În mod voit sau poate dintr-un impuls interior neştiut, care-i trădează formaţia filosofică, Anton Marţian întrebuinţează anamneza platoniciană în încercarea de a evoca întâmplări aparţinând unei vieţi pe care a trăit-o, căutând esenţe dincolo de aparentul banal cotidian.
Astfel, autorul vieţuieşte acum în lumea sensibilă, supusă eroziunii, trecerii, raportându-se însă permanent la cealaltă lume, paradigmatică, eternă, lumea copilăriei, a tinereţii şi a vârstei adulte. O lume în care Anton Marţian s-a învecinat cu sacrul şi pe care acum o reconstituie schiţând spaţii memorabile, dar mai ales portrete aparţinând unor oameni unici, care au reuşit să-şi ferească sufletele de urâciune… Neîndoielnic, prozatorul reu-şeşte să creioneze figuri portretistice remarcabile, fiind posesorul unui instrumentar literar complet.
Cât despre tema care, aşa cum spuneam, este reluată consecvent pe parcursul scrierii – Brăila – aceasta reflectă ataşamentul profund al unui spirit subtil care înţelege că acest ţinut dunărean, aproape blestemat, a fost şi este un izvor de inspiraţie nesecat pentru poezie, pictură, muzică şi toate câte alcătuiesc măreţul edificiu al Frumosului.
Dan BISTRICEANU
Sunteţi un prozator foarte bun, cum rar apar. În general, proza lipsită de poezie nu este proză. Iar în textul dvs. există exact acea doză de poezie care face ca proza să fie cu adevărat proză (aşa cum ţăranii pun puţină albăstreală în var ca să facă albul mai alb!).
Alex ŞTEFĂNESCU
