În anul 1926, Constantin Brâncuşi a hotărât să prezinte publicului american, iubitor de artă, 71 de lucrări la o galerie din New York; primele 20 au ajuns la vamă, urmând a fi scutite, conform legilor în vigoare, de taxe. Doar că, la deschiderea cutiilor, ofiţerii de frontieră au dat peste o serie de obiecte ciudate, realizate în marmură, bronz şi lemn, cel mai straniu părându-li-se a fi unul de aspect fusiform, intitulat „Pasăre în spaţiu”. Nedumeriţi,, l-au încadrat în categoria „ustensile de bucătărie şi echipament medical”, stabilind o taxă de 240 de dolari. În anul următor Brâncuşi a contestat în instanţă decizia vameşilor americani. Răsunetul acestui eveniment avea să fie amplu. O publicaţie ca „Time”, de pildă, relata că la expoziţia din Manhattan, bătrânele şi diletanţii se adunau în jurul unui obiect, cu gura căscată, şoptind: «Este o pasăre? Dacă nu este, atunci ce este? Orice este, este artă?».

După aproape un secol de la acest răsunător proces o întrebare se pune în mod legitim: cum de a fost posibil? Cum de s-au încumetat vameşii americani să nege calitatea artistică a „Păsării în spaţiu”? Cum de s-au întrebat unii privitori anonimi: „Ce este?” Este artă, oare?”

Într-adevăr, ce este, de fapt, obiectul artistic? Ce este arta, în esenţa ei?