Theophilos sau despre dialogul filosofiei cu teologia
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Acum câțiva ani am avut o discuție foarte interesantă cu un teolog. Acesta îmi spune: „a face teologie nu înseamnă nimic altceva decât a face filosofie. Omul religios autentic și sfântul sunt făuritori, trăitori, ceea ce este cu totul și cu totul altceva – ei nu mai au nevoie nici de filosofie, nici de teologie pentru a trăi în Dumnezeu.” Spusele teologului sunt evidențe pure; cândva, în alte vremuri, filosofia și teologia erau în mod natural legate. Din modernitate până astăzi s-a indus ideea unei separări, a unei schisme dintre cele două, mergând chiar până la a le opune și a le considera a fi în război. Nimic nu este mai fals decât acest lucru.
Cartea de față se dorește a fi o meditație asupra firului neîntrerupt dintre cele două, dar venind dinspre filosofie; filosofia întinde din nou o mână teologiei. Nu este un act de mândrie să spui că ești filosof adevărat dacă te-ai rupt de Ideea de Dumnezeu! Acesta este doar un act care îți întărește ratarea, căci în lume nimic nu contează mai mult decât să cunoști pe Dumnezeu și toate cele ce țin de El. Atât filosofia cât și teologia sunt căi de căutare a lui Dumnezeu, sunt moduri de a dialoga cu El și a te simți bine în preajma Sa.