Despre Domnii ce au stăpânit aceste ţări, despre luptele, tratatele şi nenorocirile lor, s-a vorbit destul, şi
bine şi, mai ales, rău. Viaţa întregii ţări se cuprinde în faptele lor, care s-au făcut în numele ei.
Dimpotrivă, o uitare nedreaptă a acoperit totdeauna, ca o buruiană de părăsire, mormintele Doamnelor,
ce au stat alături de soţii lor, în mijlocul furtunilor unui trai aşa de zbuciumat, încât abia ni-l putem
înfăţişa astăzi. Figurile viteze, figurile dureroase, figurile binefăcătoare şi sfinte, modestele figuri blânde
se împărtăşesc de aceiaşi nepăsare din partea scriitorilor. Şi ca şi Doamnele, sunt date uitării Domniţele,
a căror copilărie şi tinereţe a trecut mai totdeauna printr-un lung şir de pribegii şi rătăciri şi pe care
nunta le-a strămutat în locuri foarte depărtate de noi, de unde adesea n-au mai venit niciodată să-şi
vadă părinţii şi ţara. Despre Doamnele noastre se poate vorbi din două puncte de vedere: întâi din cel al
originii lor şi apoi din acela, nu mai puţin însemnat, al rostului pe care-l aveau la Curtea petrecerilor sau
la Curtea afacerilor. Ici şi colo, se prind de la sine în această bătătură de idei florile strălucitoare, vii ale
caracterelor, isprăvilor și suferințelor acestor Doamne.