Traian Furnea a avut biografia fabuloasă a poeților vaganți din stirpea lui Rimbaud sau, la noi, Dimitrie Stelaru, poeți născuți, nu făcuți, alcătuiți din doruri și aspirații nespuse, care își croiesc netulburați drumul spre destinul care îi așteaptă răbdător și, uneori, necruțător. Vagant, boem, peripatetizând printre oameni și metafore, Traian Furnea nu s‑a prea îngrijit, în existența scurtă care i‑a fost hărăzită, de toate cele ale traiului cumpătat și riguros articulat, pe care îl urmăresc mai toți muritorii. Linia accidentată a vieții lui, înscrisă în palmă și în poeme, în caricaturi și în texte satirice fulgurante, a imprimat viziunilor sale sensuri nebănuite, palori și neliniști de autentică vibrație și sensibilitate. Cert este că, din toate avatarurile biografiei sale, reiese imaginea unui scriitor pentru care visarea era o nevindecată rană, iar fericirea un fruct oprit căutat cu osârdie, negăsit poate niciodată. (Iulian Boldea)