Bolintineanu este un pionier al romanului romanesc. Romanul Manoil, publicat in 1855 in Romania literara si separat in volum, era scris cu cativa ani inainte si la sfarsitul anului 1851 se afla in posesia lui Alecsandri, care urma sa-l publice in revista proiectata sa apara atunci. Asadar, dupa incercarea lui Ion Ghica (Istoria lui Alecu), scrisa inainte de 1848, dar ramasa in manuscris si care e doar o schita de roman, dupa fragmentul Tainele inimei al lui Kogalniceanu. Manoil este unul dintre primele romane ale literaturii noastre.
Romanul, deficient din punct de vedere compozitional, ca si din cel al crearii si individualizarii personajelor, e interesant ca atmosfera. Unele aspecte din viata boierimii romane de la mijlocul veacului trecut sunt descrise in tablouri vii. Semnificative, in aceasta privinta, sunt discutiile literare, in care Manoil combate parerile dispretuitoare fata de literatura nationala, sau descrierea mediului aristocratic bucurestean viciat, cu petreceri desantate, cu jocuri ruinatoare de carti, la care se antreneaza toata lumea, inclusiv femeile si copiii etc.
Alexandru PIRU