Paducah, Kentucky este un orășel din vestul mijlociu al Statelor Unite, remarcabil doar prin faptul că este locul unde se întâlnesc traseele a două eclipse totale de soare.
Născut acolo, Robert este pe cale să termine facultatea de medicină și, împreună cu Michelle, soția lui, și Calli, fetița lor, se duce să vadă eclipsa din aprilie 2024. Ceva i se întâmplă însă și, atunci când faza de totalitate se încheie, Robert se trezește aruncat înapoi în timp, în momentul eclipsei din august 2017.
Aflat acum într-o altă realitate, Robert este nevoit să ia viața de la capăt, căutând totodată o explicație pentru ce i s-a întâmplat și o cale de a-și reface familia.


Protagonistul nu este doar un călător prin timp ca urmare a circumstanțelor extraordinare în care s-a născut. Eclipsa sub care a văzut prima oară lumea îi bântuie existența arătându-ne, pe măsură ce citim, cum acesta – student la medicină – este supus sindromului „Ziua cârtiței”, însă într-un mod aparte. El trebuie să accepte nu doar destinele diferite din universurile paralele în care viețuiește temporar, ci și imperfecțiunea vieții uname, deciziile eronate, faptul că omul este o biată ființă neștiutoare în raport cu nemărginirea.
Prin romanul „Lumina stranie a eclipsei”, Cristian Cârstoiu construiește cu migală secvențe credibile ale unui viitor încă netrăit, dar și ale unui trecut la care a asistat ca martor sau participant direct implicat.
Dacă mi-a plăcut cartea? Da, foarte mult. Nu pentru că îl cunosc pe autor de-o viață, ci pentru că e un volum serios documentat și scris cu talent. „Lumina stranie a eclipsei” m-a cucerit de la primele rânduri și m-a ținut cu sufletul la gură până la final, când mi-am pus întrebarea „Ce și de unde sacrificăm pentru a fi fericiți?”
Mirela Nicolae – Radio România Cultural