André Gide (1869-1951) este una dintre cele mai importante și controversate figuri din literatura europeană modernă. Opera sa conține numeroase scrieri autobiografice. Povestea tinereții sale, a primilor ani de maturitate și a descoperirii propriilor sale tendințe sexuale este relatată în Si le grain ne meurt (1926), iar eseul Corydon (1924) tratează în mod deschis problema homosexualității. A fost fondator al influentei Nouvelle Revue Française, N.R.F., și director până în 1941, când a demisionat deoarece revista a încăput pe mâinile colaboraționiștilor. Gide considera că nu a scris decât un roman în adevăratul sens al cuvântului – Falsificatorii de bani (1926), restul ficțiunilor fiind povestiri satirice cu elemente de farsă, precum Pivnițele Vaticanului (1914), sau povești ironice spuse la persoana întâi precum Imoralistul (1902) și Ușa îngustă (1909). În ideea de a scrie „un mare roman feminist”, publică în 1929 Școala nevestelor (École des femmes) din care se naște un triptic, urmând Robert (1930) și Geneviève(1936). Reflecțiile lui Gide asupra vieții și literaturii sunt cuprinse în jurnalele sale care se întind pe o perioadă de 60 de ani, 1889-1949. În 1947, a primit Premiul Nobel pentru Literatură: „Pentru opera sa vastă și valoroasă din punct de vedere artistic, în care problemele și condiția umană au fost prezentate cu o dragoste neînfricată pentru adevăr și o profundă pătrundere psihologică.”
Școala nevestelor (titlul este împrumutat cu bună-știință de la Molière), Robert și
Geneviève sunt trei microromane indisolubil legate, în care „autorii” lor – Éveline, Robert,
soțul ei, și fiica lor Geneviève –, scot la lumină cu sinceritate (poate mai puțin Robert, tratat
drept personaj negativ) jocurile din culisele unei căsnicii tipic burgheze și, în acest context,
evoluția previzibilă spre idei feministe a adolescentei familiei. Dacă Școala nevestelor și
Robert doar sugerează consecințele acestui mod de viață, Geneviève va pune în discuție
statutul femeii într-o societate care o reduce la sexualitatea ei, la condiția ei biologică și la
funcția reproductivă. „Marele roman feminist” al lui Gide devine un manifest feminist
extremist, cu tot ce decurge de aici, un strigăt disperat de libertate.
„Dramele lui Gide sunt cele ale unor personaje care, în mod diferit prizoniere, au nevoie de o
bună imagine de sine, dar o pot obține exact în sânul libertății pe care nu o au.”
René Schwob
„Școala nevestelor va arăta, îmi închipui, și mai puțină prietenie pentru sexul în legătură cu
care autorul, fără a-l numi sexul urât, are obiceiul de a-și pune în practică simțul critic și
caustic.”
Albert Thibaudet
„Aceste două mici romane Școala nevestelor și Robert, printre operele de ficțiune publicate
recent, sunt două cărți pe care le poți «adora»: prin grija compoziției lor, prin forma lor, ele îi
aduc cititorului obosit și exasperat, care visează să-și «ardă» biblioteca, o odihnă veselă în
siguranță.”
Leon-Pierre Quint
„Principiile lui André Gide vor fi poate considerate prea pur negative, dar el nu și le-a
modificat de douăzeci și doi de ani. Acest prieten al schimbării dă dovadă de un spirit de
continuitate cu totul excepțional. Probabil pentru că a rămas tânăr. Poate că originile sale
normande explică instinctele sale nomade. Mai mult decât atât, în ultimii ani, s-a insistat atât
de mult asupra necesității respectării regulilor, încât nu este rău ca teza contrară să aibă parte
de niște apărători. Adevărul impune diverse aspecte, dintre care niciunul nu ar trebui
sacrificat. André Gide contribuie util, prin aportul său, la echilibrul dintre literatură și spiritul
public.”
Paul Souday
