De la spațiul instituțional la cel expozițional, la stradă, loc de muncă, locuință și atelier al artistului, la spațiul natural și la cel al corespondenței poștale până la spațiul „strict secret” din care veghea poliția politică, manifestările artiștilor s-au intersectat, le-au locuit și le-au marcat, în proporții, intensități, pe durate, cu grade de vizibilitate și prin motivații diferite pe fiecare în parte. În topografia complexă ce prindea contur prin această perspectivă de analiză, niciunul dintre aceste spații nu era clar delimitat, granițele lor topindu-se unele într-altele, atât prin activitatea artiștilor desfășurată în cadrul lor, cât și prin alte tipuri de medieri datorate unor factori umani ori conjuncturali. Artiștii nu doar că nu erau preocupați să articuleze o zonă separată, ascunsă și subversivă a culturii, ci dimpotrivă, căutau să se integreze, cu noile practici artistice pe care le promovau, în circuitul instituțional oficial. Ceea ce fusese imaginea contrastelor pure a unei scene artistice fracturate în două zone separate și clar diferențiate de funcționare și acțiune se dovedea a fi fost o amplă formă de manevră, negocieri și adaptări care subsuma toate categoriile de spații în care arta fusese produsă și/sau expusă. Ceea ce fusese desemnat drept „opoziție” se arăta mai degrabă a fi însemnat diverse forme de translare de sensuri, de fructificare a unor breșe și fisuri care (pre)existau în acea orânduire, de circulare, implementare și schimb de idei. Binaritatea anterioară lasă loc din ce în ce mai mult, pe măsură ce avansa cercetarea, unei multiplicități semantice și unei complexități de funcționare a acelei scene artistice, redate printr-o polifonie de voci și surse documentare care se completau și confirmau reciproc sau care, dimpotrivă, generau contradicții. (Mădălina Brașoveanu)

MĂDĂLINA BRAȘOVEANU este istoric de artă și curator, stabilită în Oradea. Cercetează arta din România și regiune din perioada socialismului de stat, cu un interes special pentru microcomunitățile artistice, arta conceptuală, istoria orală a artei, studiul arhivelor și expozițiilor. În 2019 și-a susținut teza de doctorat la Universitatea Națională de Arte din București și a fost curator asistent al Participării României la cea de-a 58-a Ediție a Bienalei de Artă de la Veneția. A fost membră în cadrul unor proiecte colective de cercetare care au studiat arta din România și Europa de Est din perioada socialismului. A contribuit la mai multe publicații, printre care: Arta în România între 1945-2000. O analiză din perspectiva prezentului (2016); Artists&Agents. Performance Art and the Secret Services (2019); Cadre (in)vizibile. Retorici și practici expoziționale experimentale în arta din România în perioada 1965-1989 (2019). Între 2019 și 2022 a fost editor al ARTMargins Online. În prezent, predă cursuri de istoria artei și discursuri contemporane ale artei la Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, Universitatea din Oradea.