Când la anul 476 după Hristos, Odovacar, şeful gărzii Herulilor, smulsese de pe capul ultimului August diadema imperială, nimeni nu se aşteptă la căderea Imperiului Roman de Apus.
„Roma este eternă!”.
Aşa o cântaseră poeţii ei, aşa crezuse publicul care se îngrămădise mai numeros ca niciodată în amfiteatre, atunci când împăratul Filip Arabul celebră mileniul Romei. Cine se putea gândi că puternicul popor de la Tibru va pieri vreodată? Şi totuşi, a venit o zi când, fără lupte aprige, fără zguduiri mari,
Roma s-a prăbuşit prin simpla voinţă a unui mercenar barbar. Un oraş în care viaţa întregii lumi pulsa cu tărie, un imperiu bogat şi strălucit, cu hotare întărite şi cu armate mari şi, mai presus de toate, o civilizaţie rafinată, cum nu mai fusese alta! Toate acestea să se prăbuşească într-o clipă, fără niciun zgomot, fără nicio agitaţie!... Cum se putea ca o viaţă aşa de multiplă şi aşa de puternică în manifestările ei să piară pentru totdeauna? Ce se făcuse acel Senat mândru şi maiestuos care impusese pe vremuri
atâtor regi şi generali celebri? Unde era poporul entuziast care umplea Forul, pentru a aplauda pe un Cato sau pe un Cicero?... Pieriseră toţi, împreună cu împăraţii şi cu clasa aceia de rafinaţi şi artişti care făcuseră odată mărirea Romei imperiale.
Despre toatea acestea vom afla in cele ce urmează, într-o lectură plăcută care ne aduce în fața ochilor o imagine pregnantă și completă a unor personaje romane și grecești din antichitatea clasică