Pe o corabie nu chiar beată, dar destul de amețită și ea, se îmbarcă Ion Potolea în insula ahab 59. E o corabie cu încărcătură biografică prelucrată nostalgic și în care limbajul de specialitate, un adevărat argou desfășurat într-un flux de șuvoaie ale memoriei, se transformă într-un soi de incantație. Marinăreșile sînt pure parole nostalgice, chepenguri deschise – uneori vraiște – asupra tărîmurilor de aventură, pe cît posibil conturate cu realism descriptiv brutal. Firește că și corabia lui Potolea e condusă de Ahab, dar uneori pare a-l avea la cîrmă pe Ulise, într-un pelerinaj brownian. Oricare din ei ar fi cîrmaciul, fiecare asigură o saga plină de peripeții care dă poemelor un soi de vertij epic trăit în reprize și întrerupt de melancoliile marinarului lăsat la vatră.
AL. CISTELECAN