Cândva, la începutul anilor 2000, Acad. Mircea Martin a lansat un număr tematic al revistei Euresis, dedicat globalizării. Am avut onoarea de a fi invitată să contribui cu un material; tot pe atunci, profesorul folosise undeva, într-un articol din presa culturală, sau chiar în invitația adresată multor autori, sintagma „singur/i în satul global”. Privind înapoi onest, nu aș putea spune dacă formula era chiar aceasta, dar în orice caz, atingea tema singurătății în satul global, aducând în atenția celor ce ar fi participat la numărul respectiv, dar și a potențialilor cititori, paradoxul lumii noastre, care trăiește cumva în iluzia unei comunități tangibile pe cale electronică, deci și reală. Pentru că pe atunci mă aflam exact în mijlocul vortexului global, cel puțin simbolic, anume la New York, așa cum am continuat să mă aflu mulți ani după aceea, am început să privesc mai atent în jurul meu și să încerc să aleg, din bibliografia care se multiplica asemănător conexiunilor internet, în fiecare zi. Știam că nu voi scrie un text despre globalizare ca fenomen general, căci este bine să înțelegem, cu toată iluzia pauliană care spune că „tuturor toate m-am făcut”, că avem limite. Odată ce am început să citesc „clasicii” domeniului, am realizat că orașul, oamenii, culorile, contrastele sociale, revoltele mocnite (pe atunci), victimizarea, spaimele colective sunt cele mai bune exemplificări ale cărților; nu numai în cărți, ci mai ales în sunetele, uneori armonice, alteori cacofonice, ale metropolei, în gesturile oamenilor, în cultura populară, în contrastul dintre strălucirea și ceremonialul vechiului New York și pauperitatea, uneori „jucată”, a lumii academice, ori a tinerilor, acolo se află tot ceea ce noi ne puteam doar imagina din traducerile vechi ale textelor lui McLuhan; desigur, nici cei care locuiau permanent în acest vortex, ori pe continentul nord-american, decretat oarecum prin consens tacit o nouă lume globală, nu vedeau, poate, mai bine, decât noi. Oriunde ne-am afla, într-o țară reală, sau imaginară, jocul dintre înăuntru și afară ne face să rămânem cu dezamăgiri, ori, dimpotrivă cu mari orgolii nombriliste.
Am început, spre 2006-2007, cred, un eseu despre un personaj pe care l-am găsit pe atunci iconic pentru metropola metaforă/schemă mentală și pe care cititorii îl vor regăsi în primul capitol. Citind, scriind, mergând prin lumea despre care citeam, aveam senzația unui nesfârșit ospăț de imagini, gusturi, obiecte, idei, teorii și ideologii care păreau să aibă un termen de garanție extrem de scurt, astfel că trebuia consumate, înghițite, „prelucrate” cât mai rapid.
De aceea, cititorii vor găsi atât o poveste a metropolei, cu chipuri, întâmplări, episoade aparent prea obișnuite pentru o reflecție cu pretenții teoretice, așa cum vor găsi și povești despre alte locuri din SUA, unele văzute de autoare, altele citite; ceva din ele există peste tot în lumea noastră interconectată care se oglindește, declarat, ori nu, în alteritatea ei de peste ocean.
Vor găsi și încercarea de a reflecta asupra unor teorii ale lumii noastre, așa cum le-am putut înțelege; desigur, le adresez invitația de a privi critic interpretările mele.
Autoarea
