Trebuia să ajung în Spania, să trăiesc și să-mi fac prieteni spanioli, să-mi clădesc o viață aici, să călătoresc prin toată țara și să scriu despre asta și uneori în special despre mâncare și băutură, să beau și să mănânc eu însămi, ca să învăț și să aflu multe. (...)

S-a făcut atunci loc pentru tot ce aveam să descopăr: Spania în care e ideal să trăiești dacă ai un job bun, țara în care e posibil să-ți clădești o viață liniștită și plăcută, în care e nu e greu să te simți bine și nu de puține ori fericit, unde e lumină și soare, unde dai de povești, lucruri de aflat și locuri de văzut la tot pasul, unde mâncarea e excelentă și vinurile delicioase, unde oamenii sunt ca peste tot, cu bune și cu rele, dar mai ales toleranți, uneori până la indiferență, alteori până la o profundă acceptare a diferențelor. În sfârșit, un loc în care fiecare poate alege ce și cum să trăiască și locul din care am scris atâta despre românii de aici, despre comunitate, despre colectiv, despre diferențele dintre cele două și despre toate nuanțele, luminile și umbrele care au făcut parte din conceptul ăsta al românilor din străinătate.

Ruxandra Constantinescu