Limita orientală a Europei Centrale se socoate cam linia dusă de la vărsarea fluviului Niemen în Marea Baltică la gurile Dunării. România se află în cuprinsul acestui ţinut, strâns legată de Carpaţi, şira de munţi care străbate Europa Centrală. Prin adânci linii de fractură, ca şi prin cel mai de seamă fluviu al Europei, România este despărţită de Peninsula Balcanică, în care adesea, dar pe nedrept, este reprezentată în atlasele străine. Ţara noastră nu e legată de Europa Centrală numai prin arhitectura pământului ori prin condiţiile climaterice, ci şi prin mare parte din evoluţia ei istorică. Se află însă la limita extremă a Europei Centrale, ca şi Polonia ori o parte din Germania. Nu poate fi deci lipsită de influenţa climei răsăritene, după cum nu a rămas neatinsă de valurile popoarelor mereu agitate, venite din inima Asiei. În toate privinţele, fizice, biologice şi istorice se află la o răscruce de drumuri. (Ion Simionescu, Ţara noastră, Bucureşti, 1937)

Având mai multe studii și articole despre acest subiect – publicate sau în curs de publicare –, am considerat utilă o sinteză. Argumentul decisiv a fost traducerea în limba engleză, pentru a fi accesibile cercetătorilor și unui public interesat din alte țări. Structura urmărește coordonata cronologică, dar și pe cea tematică, încercând să surprindă procesul complex de integrare a țării în Europa prin modernizare. Limitele perioadei vorbesc de la sine. Ultimul text acoperă și istoria „imediată”, dintr-un motiv evident: în relațiile internaționale, unii „actori” s-au întors la logica confruntării de la începutul secolului al XX-lea. România trebuie să înțeleagă și să răspundă la această nouă provocare. (GHEORGHE IACOB)
*
With several studies and articles on this subject – either published or in the process of being published – we consider a synthesis is due at this point. The decisive argument was the translation of this research into English, which is meant to make it accessible to international researchers and general audience. The structure combines the chronology of the historical events and a thematic order in an attempt to outline the complex process of the country's integration in Europe through modernization. The timeline is self-explanatory. The last text tackles the recent history for an obvious reason: in international relations, some actors have chosen to revisit the tension discourse from the beginning of the 20th century. Romania must understand and respond to this new challenge. (GHEORGHE IACOB)

CUPRINS

Argument

I. Poziţia geopolitică a României

II. Românii în perioada edificării statelor naţionale (1859-1918)

III. Generaţiile Unirii românilor

IV. România de la 1859 la 1914. Concurenţa modelelor de dezvoltare

V. România interbelică. Opţiuni de politică externă; anul 1933 – un „prag de epocă”?

VI. România şi Al Doilea Război de 100 de ani (1914-2014)

Concluzii

TABLE OF CONTENTS

Foreword

I. Romania's geopolitical position

II. Romanians during the period of national-state building (1859-1918)

III. The Generations of the Great Union

IV. Romania between 1859 and 1914. Competing models of development

V. Interwar Romania. Foreign policy options. 1933 – a threshold year in Romania too?

VI. Romania and the Second Hundred Years War (1914-2014)

Conclusions