Volumul al șaselea si ultimul al lucrării Între datorie și pasiune conține însemnările zilnice ale regelui Carol al II-lea dintre 1 ianuarie 1949 și 13 aprilie 1951, ultima zi a acestui important jurnal, care se încheie brusc, printr-o frază neterminată. Vara anului 1949 aducea, la 18 august, în viața cuplului Carol – Elena Lupescu, un eveniment important: cununia religioasă, ofi ciată de către părintele arhimandrit dr. Martinian Ivanovici, preotul paroh al Bisericii cu hramul „Sfi nții Voievozi” din Paris. Ultimii ani ai vieții lui Carol al II-lea au fost marcați insa și de încercări nereușite ale fostului rege de a prelua conducerea diasporei române, cu speranța – deșartă și de neînțeles la un om de inteligența lui – că, într-o zi, va ajunge din nou pe tronul României. Însemnările sale se încheie simbolic cu gândul la țară, suveranul comentând știrea falsă transmisă la radio că „Moldova a fost încorporată la URSS” și notând plin de amărăciune: „Deși această știre nu m-a mirat, am fost ca trăznit, m-a apucat o jale de nespus și o indignare împotriva politicei anglo-saxone de la sfârșitul războiului. Felul cum România a fost jertfi tă Sovietelor, în schimbul unor avantaje iluzorii, încrederea orbească ce s-a avut în cuvântul banditului de Stalin, toate au pricinuit morbida stare de lucruri de astăzi. Moldova, plină de farmec, Țara căreia aparțin gloriile neamului – Mărăști, Mărășești, Oituz – să fi e stăpânită de acei barbari răsăriteni, e un lucru care nu poate intra în mințile noastre.”