„Săracii mor de foame” examinează modul în care Părinţii capadocieni au abordat problematica sărăciei şi ajutorarea săracilor. Autoarea se axează pe izvoarele istorice ale vremii, literatura omiletică a Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Grigorie de Nyssa, şi mărturia scriitorilor păgâni. Lucrările autorilor capadocieni sunt deosebit de importante pentru a înţelege istoria fenomenului pauperităţii și rolul teologiei creștine din secolul IV în construirea conceptului de sărăcie ca factor răscumpărător. Printre subiectele explorate se află contextualizarea săracilor în Antichitate şi în studiile moderne și dinamica fenomenului istoric al înfometării. Explorând această relație dintre contextul cultural și limbajul teologic, cartea „Săracii mor de foame” oferă o perspectivă amplă și proaspătă asupra unor texte patristice uitate.

„Voi îi vedeți pe oamenii care rătăcesc de-a lungul drumurilor după puțină hrană, îmbrăcați în zdrențe, cu un băț de lemn în mâini pentru a se apăra și sprijini. De ce îi izgonim pe acești nefericiți? Iată de ce: fiindcă nimeni nu se teme de cuvintele Judecătorului: «Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic. Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut» [Mt. 25, 41]. Dacă am crede acest lucru, ne-am schimba purtarea față de cei nefericiți; ne-am întoarce la ei fără nicio urmă de greață.”

Sfântul Grigorie de Nyssa