„Mai erau apoi portretele de familie. Cele ale strămoşilor morţi de mult, la care se uita cu atenţie, de parcă aşa putea să-i cunoască, dar mai ales ca să observe linia şi culorile. Însă portretul bunicii Pulcheria din casa de la Hoiseşti, care o înfăţişa în plină frumuseţe şi tinereţe, l-a făcut să simtă că nu e suficient să vezi cu ochii. Că mai este ceva. Femeia bătrână, cu trăsături aspre şi severe, nu avea nimic din dulceaţa chipului pictat, care semăna mai degrabă cu mama. Dar mamei îi lipsea sclipirea din ochi, iar bunica Pulcheria n-o mai avea de mult. Unde dispăruse luminiţa aceea? Oare tabloul e o minciună? Sau poate ăsta e rolul unui tablou, să păstreze sclipirile de suflet care dispar. Astea erau lucruri prea complicate, pe care Toto le simţea mai degrabă decât le gândea.

Mai târziu, criticii au observat că Theodor Pallady arareori pictează ochii femeilor, preferând să-i sugereze prin câteva tuşe. Poate că totul a pornit în faţa portretului care arăta o imagine de mult trecută, o privire de o clipă. Acolo, neştiută încă şi neclară, s-a născut în el dorinţa de a picta permanenţe, şi nu clipe.”

Theodor Pallady se naşte la Iaşi, pe 11/24 aprilie 1871, primul din cei patru copii ai lui Iancu (Ion) Pallady şi ai Mariei Pallady, născută Cantacuzino. Prin ambii părinţi se trage din vechi familii boiereşti. Studiază ingineria la Bucureşti şi apoi la Dresda, unde ia şi lecţii particulare de pictură cu Ernst Erwin Oehme. Treptat, îşi pierde interesul pentru inginerie (nu şi pentru rigoarea desenului) şi, din 1889, se stabileşte la Paris pentru a studia pictura. Va frecventa întâi atelierul pictorului Edmond Aman-Jean, apoi, după ce este admis la École des Beaux-Arts, atelierul pictorului simbolist Gustave Moreau, unde va fi coleg cu Henri Matisse, cu care va rămâne prieten. Primele tablouri şi desene păstrează influenţa simbolistă, pe care o va părăsi treptat. După debutul din 1900, în cadrul Pavilionului României de la Expoziţia Universală de la Paris, va continua să picteze şi să deseneze mult, mai ales nuduri, naturi statice şi peisaje, şi să expună în ţară şi la Paris. Locuieşte la Paris până în aprilie 1940, când se întoarce la Bucureşti pentru o expoziţie şi nu mai reuşeşte să plece. Bombardamentele germane din august 1944 distrug 180 de tablouri şi desene pe care Pallady, din lipsa unui loc de depozitare, le ţinea la Muzeul Kalinderu. După război, regimul comunist nu-i mai permite să expună, fiind considerat „pictor de clasă”. Abia după 1950 va mai putea participa la expoziţii, iar în 1956 se organizează o retrospectivă la Muzeul de Artă al RPR şi va primi titlul de Maestru Emerit al Artei. Moare în noaptea de 16 august 1956, la Bucureşti.

Anca VIERU este absolventă de politehnică şi are un master în comunicare. A publicat în volumele colective Moş Crăciun & co. (Editura Art, 2013) şi Ficţiuni reale (Editura Humanitas, 2013), proiect iniţiat de Florin Piersic jr. În anul 2015 i-a apărut la Editura Polirom volumul de proză scurtă Felii de lămâie, nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi reeditat în 2018 în colecţia Top 10+. A mai publicat, tot la Editura Polirom, romanul Spulberatic (2018) şi volumul de proză scurtă Fără poză de profil (2022), nominalizat la Premiile Sofia Nădejde. I-au apărut povestiri şi fragmente de roman în revistele iocan şi Familia.