O privire asupra organului fără de care nu putem respira și, deci, trăi și care ne asigură în mare parte legătura cu mediul înconjurător: Plămânii. Biologul P. V. Marchesseau ne oferă sfaturi care ne pot ajuta să îi menținem în starea cea mai bună de-a lungul întregii vieți.

[...] Saturarea cu deșeuri a mucoasei pulmonare este rezultatul funcției emonctoriale a plămânilor (organe de eliminare a deșeurilor coloidale numite și cleiuri).

Pe de altă parte, noi știm, că sub acțiunea „stresului” (alimentație, muncă, climă, emoții, imperative de ordin social) indivizii își modifică forma (morfologie), fondul (fiziologia) și mentalul (psihologia) prin activarea glandelor endocrine, proprie fiecărui individ. Astfel, rezultă două ramuri de involuție, din punct de vedere morfo-fizio-psihologic, față de tipul inițial: ramura subiecților care se dilată (sanguini, digestivi, obezi) și ramura celor care se retractă (respiratori, cerebrali, nervoși).

În acest sens, vă sfătuim să citiți broșura Nr. 4, foarte explicită: Să citim sănătatea în formele corpului.

„Retractații” au un teren organic favorabil încărcării cu deșeuri coloidale a mucoasei pulmonare și a mucoaselor feței. Bineînțeles, nici „dilatații” nu sunt scutiți de afecțiuni respiratorii, dar pentru ei, aceste boli sunt mai puțin rezistente și mai puțin grave decât la „retractați”. „Sanguinii” și „digestivii” se încarcă cu deșeuri mai ales la nivelul aparatului cardio-vascular. Am putea schematiza acest fenomen în felul următor: „retractații” mor de bronșite repetate, iar „dilatații” sunt victime ale infarctului. Desigur, aici este vorba despre o predispoziție, de o tendință fiziologică și pentru unii, și pentru alții, și nu de o regulă fixă care să nu suporte nicio excepție.

Acestea fiind spuse, să explicăm acum care este procesul îmbâcsirii (saturației cu deșeuri coloidale) ale aparatului pulmonar.

Doi factorii vor juca un rol prioritar.

1. Sedentarismul, care provoacă o stare permanentă de lejeră asfixie pulmonară.

2. Alimentația de proastă calitate, prin abuzul de zaharuri indirecte, de cereale și amidon, de corpi grași și băuturi mai mult sau mai puțin alcoolice, care surmenează ficatul, îl epuizează foarte repede și în final saturează lichidul limfatic care își va deversa „prea-plinul de vâscozități” în sânge (către plămâni, unde alcoolul, foarte volatil, se elimină în primul rând, sclerozând parțial mucoasele).

Înțelegem foarte ușor ce se va întâmpla: plămânii vor prelua ștafeta ficatului,iar răcelile, tusea sezonieră, bronșitele, își vor face apariția în funcție de câtă elasticitate mai au țesuturile; cu excepția cazului în care pielea se acoperă de pustule acneice sau vaginul începe să curgă (leucoree).

De exemplu, prin același mecanism de derivare, un abces de fixație va putea salva de o bronșită.

Dar, pentru a rămâne la obiectul acestei broșuri, să luăm în considerare aici fenomenul de eliminare la nivelul plămânilor.

Orice subiect care face parte din tipologia „retractaților”, sedentarizat și hrănit prost (exces de gemuri și marmelade, zahăr industrial, pâine, paste, biscuiți, prăjituri, făină de toate felurile, vinuri, aperitive și digestive) cultivă în surdină o afecțiune respiratorie oarecare, mai mult sau mai puțin gravă (dacă o asemenea afecțiune nu s-a revelat deja cu precizie).

În geneza bolii este vorba întotdeauna de creșterea aceleași stări morbide, foarte greu percepută de specialiști.

Subiectul începe să tușească pentru un da sau un nu, apoi totul intră în ordine; cu toate acestea, rămâne sensibil. Apoi, sunt perioade în care are secreții pe care le scuipă; iarna, face bronșită, dar se vindecă uneori mai ușor, altă dată mai greu. Această situație se agravează puțin câte puțin odată cu revenirea bolii. Astfel, se instalează bronșita cronică cu toate consecințele (abces, emfizem etc.). Ciclul este mai scurt, câteodată, când sunt reunite condiții mai favorabile și se poate termina cu tragedia pneumoniei, a pleureziei sau a tuberculozei.

Bolile respiratorii apar disociate, mai ales în faza lor terminală, dar inițial ele nu sunt decât manifestări zgomotoase ale proceselor normale.

Apariția lor este atribuită frigului, umidității sau germenilor (microbi sau viruși). În realitate, aceste cauze nu sunt decât secundare (sau revelatoare ale unui teren deficitar și supraîncărcat cu deșeuri).

Frigul închide și mai mult un ficat care nu mai poate. Umiditatea acționează după același mecanism. În ambele cazuri va rezulta un puseu eliberator suplimentar la nivelul plămânilor.

Cât despre germeni, ei se fixează și prosperă pe o mucoasă supraîncărcată cu deșeuri, într-un mediu care le este propice, așa cum fac țânțarii pe o mlaștină. Nu ei sunt cei care creează mlaștina, adică boala.

Este drept că, pe termen lung, acești „oaspeți” pot deveni stânjenitori și pot contribui la lezionarea mucoasei respiratorii prin propria lor activitate. Aceasta este etapa secundară, cea a infecției microbiene pe un teren supraîncărcat cu deșeuri și întreținut în această stare în mod stângaci.

Broșura noastră Nr. 5, Microbul acest necunoscut, explică bine aceste aspecte ale microbiologiei;vă recomandăm lectura acesteia.

În concluzie, un ficat insuficient funcțional (în fața supraîncărcării cu deșeuri rezultate din alimente dulci, amidon și altele) și niște plămâni (pe jumătate paralizați din cauza leneviei, sedentarității și carenței musculare), sunt adevăratele cauze ale întregului lanț de boli respiratorii.Doar acționând asupra acestor doi factori printr-o dietetică inteligentă și exerciții corespunzătoare,vom putea nu doar să prevenim toate aceste afecțiuni, ci chiar să le vindecăm, exceptate fiind cazurile în care există leziuni definitive sau ireversibile care fac să devină imposibilă această operație (de 2 ori din 10, în cazuri grave). În cazuri extreme, bolnavii aparțin pe deplin Alopatiei. [...]