Viziunea Bisericii Ortodoxe cu privire la cei adormiți s-a cristalizat de-a lungul veacurilor, pe de o parte, printr-o doctrină antropologică specifică, iar pe de altă parte, printr-o serie de practici, conforme acesteia. Sufletele și trupurile celor morți nu se întorc în „neființă”, cum se afirmă prea ușor astăzi. Deși trupurile despărțite de suflete se descompun în pământ, așteptând recompunerea lor la sfârșitul veacurilor, sufletele rămân conștiente de sine și după moarte, așa cum insistent s-a argumentat în Răsărit. Numeroase dezbateri teologice au avut meritul de a clarifica poziția Bisericii față de acest subiect extrem de delicat. Învățătura Bisericii despre ieșirea sufletului, despre moarte și despre efeciența rugăciunilor pentru cei adormiți, a fost exprimată și printr-o imnografie potrivită. Volumul de față aduce la lumină două serii de canoane de rugăciune, scrise de doi autori importanți ai secolului al IX-lea, Sfântul Teofan Graptul și Sfântul Clement Imnograful, completate cu câteva canoane de rugăciune pentru ieșirea cu greu a sufletului.