Emotionanta spovedanie a unui visator animat de nobile sentimente (caci este un roman prin definitie, de tip „confesional”) nu putea sa nu fie insa pe placul publicului cititor. Si mult timp dupa aceea, imaginea scriitorului „tragic”, inzestrat cu „un talent cumplit” (Mihailovski) se insotea cu cealalta fateta, suava si diafana, pe care opinia publica o descifra la autorul Noptilor albe. In schimb, critica vremii, ca si comentatorii de mai tarziu, i-au acordat o foarte mica atentie, atat de bizara si disonanta aparea aceasta opera in peisajul de ansamblu al literaturii ruse, cu orientarea neta pe fagasul realismului critic si cu o problematica fatis sociala.