Cu un cuvânt-înainte al autorului și o încheiere de Ioan Milea.

Volumul este ilustrat cu lucrări semnate de autor.

Pe copertă: Andrei Gazsi, Focul etern, acrilic, 50x40cm.

Memento

Ochii care coboară

în nelegiuire

nu sunt ai tăi,

ci ai celui din spatele tău.

Îți vei da tu oare silința

să-i înalți spre cer cu adevărat?

Poezia lui Andrei Gazsi e scrisă pe limba vieții, cu tot tragismul de care o viață pusă la încercare în fel și chip e în stare. Acordeonul lui de nisip, care, de nisip fiind, rămâne totuși acordeon, scoate sunete de un patos al deznădejdii rar întâlnit, dar și, uneori, de o delicatețe uimitoare. Sunt sunete ce se adună în acorduri noi, încă și mai puternice, încă și mai urgente decât cele cunoscute deja din celelalte cărți ale sale. Să le ascultăm, așadar, să ne minunăm și să vibrăm. (IOAN MILEA)

Poezia se relevă atunci când, în cădere, întinzi mâna după un spri­jin și, negăsind de ce să te agăți, Dumnezeu – cine altul? – te îngăduie o vreme în taina cuvântului Lui, asta i-am spus neveste-mi din pragul dimineții și mi-a trântit ușa în nas.

Când m-am născut, am plâns. Tata se veselea cu lumea. Ochii ma­mei ardeau. Ce știa ea oare și nu mi-a spus nicicând?

Abandonat în tinda oceanului, nu eram ceea ce nu puteam fi. Uneori îmbrăcam fantoma din paltonul meu negru și tot nu eram ceea ce nu puteam fi. Evadam, sărind gardul sanatoriului, printr-un procedeu geometric, într-un dezechilibru mental, și tot nu eram ce nu puteam fi. Și totuși doar aici poți să-ți dezvălui poezia, în acest spațiu al dezechilibrului îngust, mărginit de insule nelocuite, mi-a spus moașa ștergându-mă de seul mamei.

Umbra dansa. Ochii mamei ardeau. Știa ea oare, încă de pe atunci, ceva ce nu mi-a spus nicicând?

Asta vreau să o întreb chiar din pragul ușii magicianului care m-a azvârlit pradă emoției, lăsându-mă să te zăresc doar, viață!

Vizionare în tihnă, plătitori de bilete! (ANDREI GAZSI)

Născut în 1 octombrie 1950 la Bucerdea Grânoasă, lângă Blaj, ANDREI GAZSI a făcut studii de inginerie, fiind licențiat al Facultății de Mecanică a Universității Tehnice din Cluj-Napoca (1984). A debutat cu poezie în revista Tribuna din Cluj, la începutul anilor ’80. A mai colaborat la publicații literare precum: Familia, Steaua, Caiete Silvane, Nord Literar. Este autorul volumelor de versuri: Libertatea ca semn de carte (2014), Cu alte cuvinte (2017), Câte o carte poștală pe lună (2019), ultima apărută și în versiune maghiară (Havonta egy levelezőlap, traducere de Demény Péter, 2019), Liziera (2020), Bunul meu Marți (2021).