Cartea profesorului ortodox George E. Demacopoulos are ca subiect evoluţia şi istoria pastoraţiei sau a purtării de grijă duhovniceşti faţă de mireni şi monahi deopotrivă. Autorul pune în special accent pe metoda pastorală a cinci mari personalităţi ale Bisericii primare: Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Grigorie din Nazianz, Fericitul Augustin, Sfântul Ioan Casian şi Sfântul Grigorie cel Mare.

„Îndrumarea duhovnicească a cunoscut multe forme în cadrul creștinismului primelor veacuri. Criteriile pe baza cărora autoritățile creștine își alegeau succesorii și metodele pastorale predate acestora variau cât se poate de mult, mai ales în perioada de după convertirea lui Constantin. Pe măsură ce scaunele episcopale au fost ocupate într-o măsură tot mai mare de creștini nevoitori, noțiunile ascetice de îndrumare duhovnicească au devenit predominante printre laicii din Biserică. Această tranziție nu a fost însă lină, multe personalități având idei contradictorii despre măsura în care conceptele ascetice de îndrumare duhovnicească ar trebui însușite de întreaga Biserică. Cu trecerea timpului, creștinii – atât cei din Apus, cât și cei din Răsărit – au adoptat o sinteză între modelul clerical și cel ascetic, potrivit căreia autoritatea aparține clerului, dar experiența ascetică reprezintă unul dintre principalele criterii de alegere a episcopilor. Mai mult, numeroase metode de îndrumare pastorală provenite din cadrul comunității ascetice au ajuns să fie definitorii pentru religiozitatea medievală.”

George E Demacopoulos
(profesor universitar şi director al Orthodox Christian Studies Center, din cadrul Universităţii Fordham)