Orice manifestare a sacrului este importantă, orice rit, orice mit, orice credinţă sau figură divină reflectă experienţa sacrului şi, prin urmare, implică noţiunile: fiinţă, semnificaţie şi adevăr. Este greu să ne imaginăm cum ar putea funcţiona spiritul uman fără a avea convingerea că ceva ireductibil real există în lume. De fapt, teama şi speranţa iau locul judecăţii obiective. Din acest punct de vedere este de remarcat că zelul credinţei în leacurile magice este proporţional cu deznădejdea oamenilor în faţa morţii. Din punctul de vedere al magiei, cosmosul, natura şi societatea au o sumă de legi interne care le asigură echilibrul, dezvoltarea şi continuitatea. Cunoaşterea acestor legi, poate impune încetarea, iniţierea sau dezvoltarea oricăror fenomene din natură sau din societate, mai mult chiar, prin rituri speciale, chiar divinitatea poate fi determinată să acţioneze în sensul dorit.

Pe de altă parte, se pare că magia înlesneşte un drum mai scurt înspre putere. Detestând efortul anevoios al gândirii, omul se mulţumeşte cu prima explicaţie ieşită în cale, de care se agaţă cu disperare120. Această confuzie între un lucru şi simbolul său stă la baza magiei evocatoare. Este de remarcat că această tradiţie, în ciuda ineficacităţii ei, a dăinuit timp de peste 20.000 de ani. (din „Introducere”)