Ca teoreticiană a romanului modernist, dar și ca ilustră practicantă a literaturii experimentale de la începutul veacului al XX-lea, Virginia Woolf introduce schimbări fundamentale în relația dintre scriitor și lector. În cheie postromantică, ea își apropie publicul prin empatie, dar face un pas mai departe, îndemnându-l pe cititor să devină judecător și să-și asume o răspundere egală cu a autorului pentru evoluția ulterioară a literaturii. Virginia Woolf contează în acest sens pe reacțiile interlocutorului, stimulându-i creativitatea, incitându-l la dispute, dezvoltându-i spiritul critic. De aceea, expunerea temelor are un profund caracter interogativ, autoarea considerând că definirea poziției noastre în lume, în natură și cultură se articulează prin întrebări tot mai asidue, iar nu prin răspunsuri reductive, prin deschidere, iar nu prin închidere în contur. În structurarea eseurilor, ce îmbină genial luciditatea cu lirismul, speculația abstractă cu ilustrarea metaforică, Virginia Woolf se dovedește a fi la fel de inspirată ca în celebrele ei romane Doamna Dalloway, Spre far și Valurile. Rezonanțele, oglindirile și răsfrângerile variatelor interacțiuni dintre eu și lume, artist și cititor, scriitor și societate, prezent și trecut se regăsesc în stilul inconfundabil al autoarei, în exprimarea arborescentă a ideilor, în ritmul luxuriant și în melodia continuă a frazelor, ieșite parcă dintr-o singură suflare.

Monica Pillat