Istoria corpului uman. Evolutie, sanatate si boala
Pret de lista:
|
6900
|
Preț: |
6210 |
Reducere: |
690 lei (10%) |
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
- Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Poate că niciodată în istoria omenirii nu am fost atât de sănătoşi. Trăim mai mult, suntem mai înalţi, iar boli care, mai demult, ne puneau viaţa în pericol pot fi vindecate cu uşurinţă. Totuşi, un val de obezitate, afecţiuni cronice şi infirmităţi cuprinde treptat întreaga lume. De ce se îngraşă oamenii? Cum tratăm şi vindecăm cancerul, bolile de inimă, diabetul şi celelalte maladii care ne vor omorî, cel mai probabil, şi pe noi, şi pe cei dragi?
Dintre medicii, pacienţii şi cercetătorii care se preocupă de aceste probleme, puţini se gândesc la pădurile străvechi ale Africii, în care strămoşii noştri au învăţat să meargă în două picioare, au renunţat la alimentaţia bazată exclusiv pe fructe şi au început să vâneze şi să cultive pământul, ceea ce a dus la dobândirea unei rezistenţe fizice deosebite, la dezvoltarea unui creier foarte mare şi la apariţia primelor forme de exprimare artistică. În acelaşi timp însă, aceste schimbări permanente au dat naştere unor condiţii de viaţă la care corpul nostru nu este pe deplin adaptat, ceea ce explică incidenţa tot mai mare a unor boli care ar putea fi prevenite, cum este diabetul de tip 2. Ca să le preîntâmpinăm, ar trebui, printre altele, să ţinem cont de schimbările pe care le-a cunoscut organismul omului de-a lungul timpului.
Evoluţia cu cele mai puternice efecte nu este cea biologică, ci evoluţia culturală, procesul prin care se formează şi se transmit mai departe idei şi comportamente noi. Unele dintre aceste comportamente, în special consumul anumitor alimente şi activităţile pe care le efectuăm (sau nu le efectuăm), ne îmbolnăvesc. Dacă dorim să punem capăt acestui cerc vicios, trebuie să învăţăm şi, uneori, chiar să ne silim a adopta o alimentaţie benefică sănătăţii şi să fim mai activi din punct de vedere fizic.