Pentru Olle, la fel ca pentru mulți alți copii, iarna nu e iarnă dacă nu e zăpadă. Iar zăpada nu înseamnă nicidecum ger, mâini înghețate și ghete ude, ci un singur lucru: joacă de dimineața până seara. Sunt atâtea lucruri de făcut: să te dai cu sania pe derdeluș, cu schiurile pe pârtie ori cu patinele pe gheață, să faci cazemate de zăpadă sau să încingi o bătaie veselă cu bulgări. Dar de unde vine iarna cu toată zăpada și strălucirea ei? Pornind alături de Olle în această poveste, vom afla nu numai cum arată castelul Regelui Iarnă, ci și că viața înseamnă schimbare, iar zăpada, oricât de multă, va face loc până la urmă primăverii, cum e firesc, de aceea trebuie să ne bucurăm și să prețuim fiecare clipă.

O, ce frumos era! Și, cu cât pătrundea mai adânc în pădure, cu atât mai frumos se făcea. Olle se simțea ca în castelul vrăjit al Regelui Iarnă, așa că strigă: „Rege Iarnă, îți mulțumesc că, în sfârșit, ai venit!“
În clipa următoare fu cât pe-aci să cadă pe spate de uimire, căci în fața lui apăru brusc un moș alb, care
strălucea din cap până-n picioare. Olle făcu o plecăciune.

— Tu ești Regele Iarnă? îl întrebă.

— Nu, răspunse moșul, eu sunt Unchiașul Promoroacă. Nu-i așa c-am împodobit frumos pădurea azi?

— Tu ai făcut toată frumusețea asta strălucitoare? întrebă Olle. Arată-mi și mie cum faci!