Dacă figura lui Einstein, de savant cu părul vâlvoi, simbol al înțelepciunii și nonconformismului, fascinează de mult marele public, teoriile lui continuă să fie privite cu un respect temător, lăsând impresia că țin de domeniul ezotericului și că numai aceia care au studiat fizica ani de zile își pot face o idee despre ele. Brian Cox și Jeff Forshaw reușesc în De ce E = mc2? să demistifice asemenea prejudecăți. Pentru a le urmări raționamentele – care sunt de fapt chiar raționamentele lui Einstein reduse la esență –, cititorului îi este de-ajuns să cunoască teorema lui Pitagora. E o performanță remarcabilă să explici riguros, dar cu atât de puțină matematică, cum se poate ajunge la cea mai celebră formulă din știință. Apoi, pentru a lămuri semnificația noțiunii de masă, Cox și Forshaw ajung să explice într-un mod plastic și inteligibil chestiuni subtile de fizică fundamentală – bazele Modelului Standard, invarianța la etalonare și mecanismul Higgs – la care ți-ai închipui că numai specialiștii au acces. În fine, în ultimul capitol ni se oferă o imagine intuitivă a relativității generale, cea mai bună teorie a gravitației de care dispunem în prezent, la peste un secol de la elaborarea ei. Citindu-i pe Cox și Forshaw, descoperim că știința nu-i chiar atât de dificilă pe cât credem, iar Einstein n-a fost vreun supra­om, ci un om plin de imaginație, mânat de curiozitate, preocupat de întrebări aparent simple și având tenacitatea de a deduce până la capăt consecințele ideilor lui.