„Te trezești deodată că vioiciunea privirii ți-a cam pălit, că marile dorințe ți s-au stins rând pe rând, că sufletul nu-ți mai tânjește decât la liniște, că nepoții cresc întruna, iar tu scazi, scazi și nu e leac să ții timpul în loc… Începi să conjugi aproape toate verbele la trecut, căci viitorul s-a transformat într-o fâșie îngustă și nesigură de spaime. […] În jurul tău secerișul de oameni e în toi și singurătatea te strânge ca un laț. Îți numeri înfricoșat pomelnicul celor duși și te pregătești să-i urmezi. Cine o fi alesul Nemernicei? te întrebi febril în miezul nopții, cotropit de insomnii nevindecabile. Constați cu lehamite că lumea și-a schimbat chipul și că tu ai devenit un intrus, un edec de care nimeni nu are nevoie. Apar depresiile și tăcerile grele ca o lespede de piatră, uneori și remușcările, revoltele…”
Sub acest semn al trecerii implacabile a timpului, Marian Nazat reunește în volumul de față însemnările sale din perioada ianuarie 2021 – decembrie 2022, conchizând: „Cine sunt eu? Un om care scrie zilnic, cine să fiu? […] Sunt condeierul care oftează adesea: «Macină viața, macină...»”
„Și totuși adevărata vocație a avocatului de succes de azi este scrisul. Când va ieși la pensie, dacă va ieși vreodată, Marian Nazat o să-i sperie pe mulți scriitori de profesie cu succesul cărților sale. O face încă de pe acum.” – Ștefan Mitroi