Al treilea eseu se bazează pe discursul conceptual de mai sus și tratează diferitele moduri în care înțelegerea aprofundată a dezvoltării psihice care rezultă poate informa abordarea noastră clinică. Reamintindu-i cu insistență practicianului să aibă în vedere că dezvoltarea este un proces de-a lungul vieții, acest eseu oferă linii directoare clare pentru facilitarea creșterii prin desfășurarea „muncii către dezvoltare“ cu pacienții noștri. (...)

(...) În ceea ce privește dezvoltarea normală a copilului, majoritatea psihanaliștilor sunt de acord cu următoarele propuneri: (i) creșterea cronologică a copilului este însoțită de o renunțare tot mai mare la omnipotența infantilă și sentimentul de îndreptățire care vine odată cu aceasta, (ii) atașamentul sigur cu îngrijitorii, în special cu mama, constituie piatra de bază a dezvoltării eului, (iii) este nevoie de timp considerabil după naștere pentru ca un Self psihologic coerent să apară și să se stabilească un sentiment bine susținut de separație și autonomie; acestea sunt structurile fundamentale necesare pentru atașamentul autentic și reacțiile de separare autentice, (iv) tatăl copilului joacă, de asemenea, un rol important în creșterea emoțională a acestuia, (v) sofisticarea cognitivă se acumulează în timp și are ca rezultat înlocuirea percepției egocentrice și gândirea magică prin gândire guvernată logic și ancorată temporal, (vi) un sentiment de moralitate (inclusiv grija pentru ceilalți) evoluează treptat și (vii) consolidarea identității și a capacității de iubire romantică are loc în timpul adolescenței. Permiteți-mi acum să explic aceste șapte probleme în subsecțiuni scurte.“