„Când stai pe lângă George Albuț, iei parte, fără să știi, la un curs de diplomație în care ești introdus subtil, prin pățanii povestite cu autoironie și portrete de personalități creionate cu multă măiestrie. Ești transpus deodată în Budapesta sfârșitului de epocă socialistă, acolo unde George Albuț a fost timp un deceniu un observator implicat al relațiilor româno-ungare. Te frapează discrepanța dintre migala și atenția cu care maghiarii construiesc punctele lor de vedere și răspunsul proletar, specific spiritului comunist frățesc, cu care răspund românii, din care lipseau, uneori, și rudimentele noțiunii de protest.” RĂZVAN BELCIUGANU

„Începând din 1987, ostilitatea față de români era deja fățișă, manifestându-se nu doar față de ambasadă, confruntată cu demonstrații, unele de magnitudinea unor marșuri cu zeci de mii de participanți, ci și față de turiștii aflați în trecere prin Ungaria, molestați de poliție, înjurați de trecători, admonestați cu antipatie în magazine. Autoturismele misiunii țării noastre, ușor de identificat (Dacii negre, ponosite, cu numere de corp diplomatic), erau frecvent zgâriate cu lozinci iredentiste, telefoanele cu mesaje obscene și amenințări curgeau lanț la ambasadă, ziua și noaptea. Ofensiva anticeaușistă, pe care era grefată cu măiestrie propaganda antiromânească, era întreținută de mass-media.” GEORGE ALBUȚ