Pe 8 august 1914, britanicul Ernest Shackleton și bravul său echipaj de pe nava Endurance au pornit într-o expediție istorică, ultima din Epoca Eroică a Explorării Antarctice (1888–1914): traversarea vastului continent înghețat de la Polul Sud. Povestea acestei expediții este una plină de pericole de neimaginat, aventură, tărie de caracter și, mai presus de toate, rezistență.

Cartea ne spune această poveste adevărată într-un mod aparent simplu, pe un ton sobru, cu mici accente de umor englezesc pe alocuri. Și atunci, de unde vine emoția care răzbate din fiecare pagină?

William Grill, autorul, a avut inspirația să ne vorbească despre expediția lui Shackleton nu numai prin datele ei principale – cine, ce, unde, când – ci mai ales prin micile detalii ale vieții de zi cu zi. Ne prezintă membrii echipajului, fiecare cu numele complet și postul său, însoțite de un desen, vedem pregătirile pentru drum, proviziile, construcția navei. Autorul nu uită de cei 69 de câini care au participat la expediție – are răbdare să-i deseneze pe toți și să le înșire numele. În lungile luni de izolare petrecute pe banchiză, după scufundarea navei, vedem ce fac oamenii, ce mănâncă, ce citesc, cum se distrează, cum sărbătoresc.

Nu sunt supraoameni, pare că vrea să ne convingă autorul, ci oameni obișnuiți puși la încercare în împrejurări extraordinare și care se dovedesc curajoși, buni și solidari. Prin eforturile tuturor, reușesc să se salveze, în ciuda pierderii vasului și a condițiilor dure din nemiloasa zonă polară. Măreția omului poate că vine nu numai din scopurile înalte pe care ni le propunem, ci mai ales din cum ne purtăm unii cu alții. Ernest Shackleton nu a reușit să traverseze Antarctica de la un ocean la altul, dar și-a dus toți oamenii înapoi acasă, teferi. Expediția sa a fost unul dintre ultimele acte colective de umanism și civilizație înainte ca aceste valori să fie strivite de tăvălugul Primului Război Mondial.