Viaţa noastră e făcută din întâlniri: voluntare sau involuntare, dorite sau neașteptate, gratifiante sau frustrante. A trăi înseamnă în mod esenţial a întâlni; o experienţă incomparabilă cu pasivitatea inertă a lumii anorganice și cu ordonata (dar în mare previzibila) liniaritate biolo­gică. În viaţa umană converg în xpresia lor cea mai elevată toate formele întâlnirii: forma pasivă de a fi întâlnit de cineva, cea reflexivă a întâlnirii cu sine și cea activă a ieșirii în întâmpinare. Când se înalţă în lumina libertăţii, întâlnirea capătă și o ambivalenţă necunoscută celorlalte for­me ale vieţii: ciocnirea reprezintă anti­teza sa violentă, care aparţine patologiei exis­tenţei. Prerogativa umană e aceasta: a locui responsabil în regiunea binelui, trebuind să se confrunte constant cu ameninţarea răului.