Volumul de faţă prezintă, din perspectivă diacronică, modul cum s-a realizat comunicarea de masă la începuturile radiofoniei, în unele ţări ale lumii, dar, mai ales, în România. O analiză detaliată, pe baza unor documente inedite, a activităţii editoriale a Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), din perioada 1928–1938, şi un studiu, pe bază de interviu, despre modul cum a fost perceput radioul românesc de publicul interbelic, arată unde se situa România, în acea perioadă, pe palierul comunicării radiofonice internaţionale.