Mihail Sadoveanu - perioada ieseana
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
După anii petrecuţi la Bucureşti şi la Fălticeni, ani de căutări şi de prime realizări importante, drumul vieţii îl readuce, cu unele întreruperi, înapoi în Iaşi. Este perioada cea mai fertilă, cea mai armonioasă existenţial şi artistic din toată viaţa scriitorului. În cele din urmă, după o navetă sui-generis între Fălticeni şi Iaşii Teatrului Naţional, el se va instala, senioral, în „casa cu turn” din Copou, casa înnobilată deja de prezenţa unor antecesori iluştri şi va configura, genial, un întreg imperiu de semne şi simboluri, un imaginar unic la nivelul literaturii române şi nu numai, în care mitul, istoria, natura, întâmplările de viaţă şi dragostea interrelaţionează, într-o formulă epică mereu reinventată şi adaptată, generând o inedită şi captivantă istorie alternativă şi, totodată, o utopie totală a ficţiunii literare. (C. Dram)