Rod al unor îndelungi și migăloase decantări, poezia din Un an crescut la loc, cartea de debut, avea deja o patină foarte persona­lă, includerea în clase, subclase, direcții poetice, fiind, de aceea, oarecum dificilă. Descopăr în cartea de acum aceeași dorință de autonomie, cu respect pentru cuvinte și pentru geometria spa­țială a scripturalului, precum și știința de a „sub-prinde”, din­colo de suprafața lucrurilor, esențe și motive sub imperativul unei urgențe existențiale. Poezia sa a câștigat în siguranță și în profunzime. În plus, o extraordinară picturalitate – versurile îți stârnesc în minte ilustrații, poemele au corporalitate, închipu­ind neașteptate racursiuri. Pauză de om e proiectul umanității depline, gata de arhitecturi viitoare. (IRINA PETRAȘ)

Poezia lui Dan Breaz e altfel decât lasă persoana autorului să pară/apară în lume – adică civilizat, ceremonios, stilat, chiar cu/minte. În poezie are o mânuire liberă și provocatoare a cu­vintelor, o logică poetică hrănită de un absurd sprinten și o dicție poeticească marcată de supra/realismul unei dexterități lingvistice îmbibate de multă cultură vizuală. (MAGDA CÂRNECI)