Fragment Filosofia Culturii Decăderea și reconstrucția culturii - Cultură și Etică

STĂM sub semnul decăderii culturii. Războiul nu a creat această situație. El însuși este doar o manifestare a ei. Ceea ce era dat pe plan spiritual, s-a convertit în fapte, care, la rândul lor acționează acum din toate punctele de vedere negativ asupra spiritualului. Interacțiunea dintre factorii materiali și cei spirituali a căpătat un caracter funest. Curenți cu vârtejuri fatale ne antrenează în josul unor cataracte enorme. Numai cu prețul unor eforturi uriașe mai putem spera să readucem barca destinului nostru, din primejdiosul braț secundar pe care am lăsat-o să se angajeze, înapoi pe cel principal.

Noi ne-am îndepărtat de cultură, fiindcă printre noi n-a existat nicio reflecție asupra culturii. La trecerea dintre secole au apărut, sub cele mai diverse titluri, o serie de lucrări despre cultura noastră. Ca și cum ar fi ascultat de o parolă secretă, ele nu și-au propus să constate starea vieții noastre intelectuale, ci s-au interesat exclusiv de devenirea ei istorică. Pe o hartă în relief a culturii ni s-au desenat drumuri contemplate și născocite care să conducă prin munții și văile peisajului istoric de la Renaștere până în secolul XX. Simțul istoric al autorilor și-a serbat triumfurile. Mulțimea instruită de el s-a simțit satisfăcută să-și vadă cultura înțeleasă drept produsul organic al atâtor forțe intelectuale și sociale acționând de-a lungul secolelor. Nimeni n-a făcut însă inventarul vieții noastre intelectuale. Nimeni nu i-a examinat noblețea mentalității și energia îndreptată spre adevăratul progres.

Astfel am trecut noi pragul secolului cu închipuiri nezdruncinate despre noi înșine. Ceea ce s-a scris pe acea vreme despre cultura noastră ne-a întărit credința candidă în valoarea ei. Cel ce exprima vreo rezervă era privit cu uimire. Mulți dintre cei aflați pe drumul rătăcirii se opreau și o luau din nou pe strada cea mare, deoarece li se făcea frică de cărarea care-i ducea departe de ea. Alții mergeau pe ea, dar în tăcere. Percepția care lucra în ei îi sortea singurătății.

Acum e clar pentru toată lumea că auto-nimicirea culturii este în curs de desfășurare. Nici ceea ce mai stă în picioare din ea nu mai e foarte trainic. Acest rest încă se mai ține fiindcă n-a fost supus presiunii distrugătoare căreia restul i-a căzut victimă. Dar este de asemeni clădit pe un teren mișcător. Următoarea zguduitură a muntelui îl poate lua cu sine.

Care a fost însă procesul care a dus la sleirea energiilor culturii?

Epoca Luminilor și Raționalismul stabiliseră idealuri etice privind dezvoltarea individului spre adevărata umanitate, poziția sa în societate, sarcinile materiale și spirituale ale acesteia, comportarea reciprocă a popoarelor și fuziunea lor într-o umanitate unită prin scopurile spirituale supreme. Aceste idealuri etice începuseră să se confrunte cu realitatea în filosofie și în opinia publică, influențând cursul evenimentelor. De-a lungul a trei sau patru generații, atât în concepția despre cultură, cât și în nivelul culturii, se făcuseră progrese de o asemenea amploare, încât epoca culturii părea să fi început definitiv, aflându-se într-o înaintare de neoprit.

Dar, spre mijlocul secolului XIX, confruntarea aceasta a idealurilor etice cu realitatea a început să slăbească. De-a lungul deceniilor următoare, ea s-a îndreptat din ce în ce mai mult spre oprire. Fără zgomot și fără luptă a avut loc abdicarea culturii. Gândurile ei au rămas în urma vremurilor, ca și cum ar fi fost prea epuizate ca să mai țină pasul cu ele.

Cum s-a întâmplat aceasta?

Factorul hotărâtor l-a constituit eșecul filosofiei.

În secolul XVIII și la începutul secolului XIX, filosofia fusese conducătoarea opiniei publice. Ea se ocupase cu problemele care se puneau în fața oamenilor și a epocii și menținuse vie reflectarea asupra lor în direcția propice culturii. În filosofie a existat atunci o filosofare elementară asupra omului, societății, poporului, umanității și culturii, care a produs în mod natural o filosofie populară vie, dominând opinia publică și întreținând entuziasmul pentru cultură.