“În volumul II al Istoriei sale, va căuta ecourile asupra idealismului german post-kantian, considerând că singura distincție care merită discutată e cea dintre idealismul obiectiv și cel subiectiv. Psihologismul lui Fries, realismul de tip Herbart și voluntarismul schopenhauerian rămân obiectele de interes ale lui Negulescu. Dar nu rămân cu mult în urmă nici autorii „stângii hegeliene”: Strauss, Feuerbach, Marx și Stirner. Creștinismul cu metode științifice nu va putea fi decât politizat și 13 Istoria filosofiei contemporane – I. Criticismul kantian nu va fi interesat, crede Negulescu, decât de instanța în care „Dumnezeu devine om”. Acolo unde filosofia modernă a încetat să mai fie interesată de „filosofia misticii raționale” sau de teologia politică – în stilul lui Feuerbach și Strauss, criticismul înnoit prin dialectica materialistă a condus la socialism. Negulescu va găsi în Engels o filosofie a orgoliilor, iar ecoul ei, în ansamblul filosofiei germane moderne, ne arată că idealismul a făcut posibilă o filosofie a subiectului, care a preferat să se descotorosească de unele probleme, fără ca (neapărat) să le rezolve” . Oana Serban