Cu volumul al cincilea din Epopeea ștefaniană, ciclul epic, avându-l drept protagonist pe Ștefan cel Mare și Sfânt, Poarta Războiului Sfânt, Andrei Breabăn face o acoladă, deplasând sensibil centrul de focalizare a naraţiunii de pe faptele şi figura lui Ştefan, viitorul domn al Mol-dovei, pe eroul timpului, cum îl numeşte: Iancu de Hunedoara. Acesta e perso¬najul central al celei de a cincea cărţi din seria consacrată Evului Mediu românesc, chiar dacă rămâne, alături de Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Sfânt, Vlad Țepeș, Dimitrie Cantemir, Constantin Brâncoveanu, încă una dintre figurile pe nedrept neglijate de manua¬le şi de literatura istorică de bună calitate. Cunoscuţi doar în mediile academice, între "medievişti", aceşti domnitori exprimă în cel mai înalt grad românitatea, "românismul", cum îi zicea Grigore Vieru, cu tot ceea ce are ea esenţial….
…. Frapantă în romanul lui Andrei Breabăn este alternarea planurilor narative, foarte bine coordonată; astfel, de la nunta din Oaş, prozatorul îşi trece cititorul la Yeni Derbent, în cortul lui Mahomed, plecat în expediţia sa cu o armată cum nu s-a mai văzut în acele vremuri, pentru a cuceri Ungaria şi Austria. Miezul romanului e confruntarea lui Mahomed cu Iancu de Hunedoara, sub şi între zidurile cetăţii Belgradului; în acest al cincilea roman din Epopeea ștefaniană, Andrei Breabăn excelează în descrierea luptelor, în dinamica lor cinematografică, dar și în arta portretului. Ioan Holban