Cred că prima oară când l-am admirat pe Lucian Vasiliu a fost în toamna anului 1982, când era muzeograf la MUZEUL DE LITERATURĂ, cu ocazia celor 10 ani de la inaugurarea Casei junimistului Vasile POGOR. Am umblat o zi întreagă să îmi prezinte parte din cele 10 muzee și case memoriale ieșene. Îmi amintesc încă admirația de atunci, pentru că, în mod ciudat, ea se referea la aceleași caracteristici de sens contrar, care aveau să mă fascineze întotdeauna în versurile lui Lucian Vasiliu. Amestecul surprinzător și aproape patetic de emoție și ironie, de nostalgie și deriziune, de jocuri de cuvinte și termeni religioși face din poezia lui nu doar o voce distinctă, inconfundabilă în concertul generației, ci și o melodie, în același timp preclasică și dodecafonică, neliniștitoare. (ANA BLANDIANA)

LUCIAN VASILIU s-a născut la 8 ianuarie 1954, în comuna Puiești, raionul Bârlad, regiunea Iași. Profesor, bibliotecar, muzeograf literar, editor, manager.

Debutează în anul 1981 la Editura Junimea, cu volumul de versuri Mona-Monada. A publicat peste 30 de cărți de versuri, proză, jurnal de călătorie etc. Tradus în peste 30 de țări (antologii, presă culturală, cărți de autor).

Coordonator al revistei Dacia literară (1990-2014). La 15 ianuarie 2015 lansează o nouă revistă, Scriptor, care apare sub egida Editurii Junimea din Iași.

Nominalizat de șapte ori la Premiul Național „Mihai Eminescu”. A obținut mai multe premii naționale și internaționale. Cetățean de onoare al urbei lui Tache, Ianke și Cadâr. Ordinul Meritul Cultural al Președinției României.