Alături de iconografie, muzica bizantină constituie una dintre bijuteriile Bisericii Ortodoxe. […] În această tradiție, muzica nu se bucură de un rol autonom. Aflată în slujba cuvântului, și nu invers, căci altfel cuvântul devine alibi, ea are ca sarcină să pună în valoare sensul rugăciunii transmise de imnuri și să promoveze asimilarea lor prin diversele facultăți umane. Dar trebuie să ne dăm și seama de frumusețea lor și să le pătrundem sensul! Întreaga lor tematică și viziunea lor spirituală constituie un izvor de înțelepciune.

Imnografia, atât cea bizantină, cât și cea ulterioară acesteia, transmite teologia ortodoxă, constituind ecoul acesteia de-a lungul veacurilor. Manifestare a veselei așteptări a lui Hristos, ea exprimă pocăința, calea împărătească spre Împărăție. Această poezie s-a dezvoltat în paralel cu formularea adevăratei credințe, confruntată cu ereziile care nu sunt decât devieri ce îi abat pe credincioși de la calea mântuirii.

Compozitorii de muzică sacră – muzică ce se supune unor canoane aparte și nu trebuie confundată cu muzica religioasă – răspund acelorași exigențe ca iconografii. Li se cere, mai întâi de toate, să evite confuzia între psihic și spiritual, știind că ființa umană adoptă mai ușor o muzică apropiată de patimile ei. O muzică liturgică autentică se inspiră din ascetismul Bisericii, fără să se reducă însă la acesta. […]

Cum să nu fim uimiți de armonia dintre textul poetic și muzică, de adaptarea ritmică și melodică față de atmosfera sărbătorilor și a diferitelor slujbe, față de omniprezentul suflu duhovnicesc? La fel cum icoanele vechi inspiră cele mai bune producții actuale, tot așa această muzică rămâne vie și fortificatoare până astăzi. A o ignora înseamnă să te privezi de cea mai frumoasă moștenire și să faci dovada unei orbiri duhovnicești.

Dacă spiritualitatea bizantină se manifestă cu putere în iconografie și arhitectură, ea își atinge oarecum apogeul în imnografie, care exprimă prin cuvinte și sunete setea de Dumnezeu, tensiunea omului către curăție și transfigurare, într-un cuvânt către sfințenie, căci, potrivit expresiei Părinților, „Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca omul să devină dumnezeu”.

Michel Quenot